16 ani de activitate a Clinicii „ORTOMED ALEX BUCUR“

Clinica de ortopedie și chirurgie minim invazivă „Ortomed Alex Bucur“ din Cluj-Napoca, a împlinit de curând saisprezece ani de la deschidere.

Am înființat această Clinică împreună cu regretatul prof. dr. inginer Pompiliu Manea, din dorinţa de a introduce procedee moderne de tratament chirurgical minim invaziv, care să scurteze timpul de recuperare pentru muncă și sport al pacienților. Pentru realizarea acestui deziderat, a fost nevoie de un sediu corespunzător, care a fost pus la dispoziţie de prof. Manea în clădirea Medical Plaza din str. Republicii 65-67 si de o dotare corespunzătoare cu aparatură și instrumentar, necesare noilor forme de tratament chirurgical, fapt realizat în colaborare cu firma SC TEMCO SRL, cu sediul în aceiaşi clădire.

Am dorit să pun la dispoziţia pacienţilor din România experienţa acumulată în cei peste treizeci de ani de activitate desfășurată peste hotare în instituţii medicale de prestigiu din Germania și Elveţia, să contribui, după puterile mele, la îmbunătățirea asistentei medicale din țara de care, sufleteşte, nu m-am despărțit niciodată .

 

În centrul preocupărilor noastre au stat:

  • nucleoplastia, cel mai modern procedeu chirurgical minim invaziv în tratamentul herniei de disc, care realizează o scădere a presiunii intradiscale cu ajutorul unei sonde speciale dublulaser, eliminând astfel durerile prin decomprimarea structurile nervoase de la nivelul coloanei vertebrale; au fost efectuate astfel, primele nucleoplastii cervicale și dorsale din România, prin introducerea combinaţiei dintre nucleoplastie și nucleoctomie în cazurile cu multiple hernii de disc, aflate în diferite stadii de evoluţie. S-au efectuat în aceşti zece ani peste 200 de nucleopastii, cu rezultate bune și foarte bune în 85% din cazuri.
  • ligamentoplastiile asistate artroscopic ale genunchiului precum și extinderea indicaţiei artroscopiei în tratamentul artrozelor.

 

O mare parte a activității Clinicii, s-a desfășurat în cooperare cu Cluburile Sportive din judeţul Cluj și judeţele limitrofe, sportivii cluburilor CFR Cluj, U Cluj, Gloria Bistriţa și Potaissa Turda, care au beneficiat astfel de un tratament specific nevoilor de natură sportivă pe care aceștia le reclamă în permanență. Rezultatele bune ale tratamentelor efectuate, au permis sportivilor o recuperare rapidă și reluarea în timp util a activităților sportive.

  • o deosebită atenţie a fost acordată tratamentului deformaţiilor mâinii și piciorului, alegându-se cu mare grijă metoda chirurgicală adecvată, pentru fiecare caz în parte; rezultatele bune obţinute, ne-au îndeamnat să perfecţionăm tehnica operatorie, să introducem noi metode, cum ar fi: protezarea articulaţiilor mici ale mâinii si piciorului, procedee minim invazive în sutura tendoanelor, în halucele valg (hallux valgus), ca și în poliartrita reumatoidă; practica clinicii de introducere a procedeelor chirurgicale minim invazive, s-a extins la chirurgia vasculară și s-au perfecţionat metodele endoluminale cu laser recurgându-se tot mai rar la metodele clasice invazive;
  • de asemenea ne bucurăm de o creştere semnificativă a numărului și lărgirea spectrului de operaţii aferente specializărilor chirurgie plastică și reparatorie, cu îmbunătațirea remarcabilă a rezultatelor

 

Toate acestea au fost posibile, datorită iscusinței unor medici tineri, foarte bine pregătiți profesional cu o înaltă etică medicală, după cum urmează:

  • Dr. în medicină, Dr. Rareş Opriș, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Oana Hoteiuc, medic specialist de chirurgie vasculară;
  • Dr. în medicină, Valeriu Nicula, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Argentina Vidrașcu, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Bogdan Aldeș, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Radu Cojocaru, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Gabriela Bârlea, medic primar oftalmolog.

 

Clinica mai beneficiază de colaborarea unor personalități consacrate ale medicinii clujene:

  • Dr. în medicină, Voicu Turdean, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Attila Szeplaki, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Ioan Szabo, medic primar neurochirurgie;
  • Dr. în medicină, Horațiu Badiu, medic specialist de  ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Octavian Chira, medic primar de anestezie și terapie intensivă.

 

O atenţie specială a fost acordată tratamentelor ortopedice conservative și, mai ales, tratamentului postoperator și de recuperare, pe care le considerăm extrem de importante în obţinerea unor rezultate bune și durabile.

În viitor, avem în vedere ca printr-un mai bun management și o politică de prețuri adecvată, să asigurăm premisele continuității în calitatea serviciilor și un nivel științific înalt al prestaţiilor medicale, care să consolideze și să mențină prestigiul Clinicii Ortomed Alex Bucur.

 

 

Genunchiul este o articulatie condusa exclusiv musculoligamentar si este supus, mai ales in sport,  unor mari solicitari, care atunci cand depasesc rezistenta stabilizatorilor, produc leziuni mai mult sau mai putin grave ale acestora.
Metodele moderne de investigatie permit stabilirea diagnosticului exact si aplicarea precoce a tratamentului adecvat, in scopul restabilirii capacitatii de practicare a sportului.

Cele mai fregvente leziuni traumatice intraarticulare ale genunchiului sunt cele ale meniscurilor, care astazi se trateaza exclusiv prin metode minimal invasive, adica artroscopic.
La pacientii tineri cu leziuni meniscale recente si cu forme adecvate, se foloseste sutura (coaserea) meniscului, care se realizeaza cu diverse materiale si metode de fixare. Dupa aceste procedee este nevoie de o anumita perioada de imobilizare/stabilizare  a genunchiului, pentru timpul necesar vindecarii meniscului. Perioada imobilizarilor totale cu aparate gipsate, care ducea la redori articulare importante, care, la randul lor, necesitau o recuperare indelungata si anevoioasa, a ramas de domeniul trecutului. Imobilizarea moderna se realizaza cu orteze speciale, care limiteaza numai anumite miscari, de exemplu cele de rotatie sau hiperextensie, flexia si extensia genunchiului putand fi reglata dupa necesitati.

In leziunile mai mici sau mai vechi,  se procedeaza la rezectia economica a meniscului.

 

 

Leziunile ligamentelor colaterale (de pe partea interna sau externa a genunchiului), profita de asemenea de tratamentul functional cu orteze speciale, care aduce rezultate superioare metodelor chirurgicale. Acestea raman doar pentru leziunile complexe ale genunchiului, care necesita de obicei o reconstructie chirurgicala.

Mult mai grave sunt leziunile traumatice ale ligamentelor incrucisate, care, singure, sau in combinatie cu alte leziuni, destabilizeaza genunchiul si care, netratate, duc la leziuni secundare si la incapacitatea de a practica sporturi de performanta.

Plastia ligamentelor incrucisate asistata artroscopic, reduce perioada de recuperare si asigura genunchiului o stabilitate suficienta pentru reluarea precoce a activitatilor profesionale si sportive. Ca rezultat al unei indelungate experiente, eu optez la pacientii care vor sa isi reia activitatile sportive de performanta, pentru plastia cu grefon recoltat din tendonul rotulian, prevazut cu doua pastille osoase la capete, ceeace permite o vindecare rapida “os la os”, cu mobilizare precoce.

 

Anatomia schematica a genunchiului:

  1. Femur
  2. Menisc Intern
  3. Lig. Incrucisat Anterior
  4. Tibia
  5. Menisc Extern

 

 

 

Stabilizarea postoperatorie a genunchiului se face cu ajutorul unei orteze speciale, care asigura mobilizarea imediata si progresiva a genunchiului, dar si protectia transplantatului pana la integrarea functionala a acestuia.

 

Orteza SecuTecGenu


Colaborarea noastra de 15 ani cu firma germana Bauerfeind, a dus la realizarea unor orteze deosebit de eficiente, care sunt garantul vindecarii functional/adecvate al leziunilor capsulo-ligamentare tratate conservativ sau operativ, dupa caz (SecuTecGenu).

Rezultatul operatiilor de plastie a ligamentelor incrucisate depinde in mare masura si de tratamentul de recuperare, care se face in principal in colaborare cu cabinetul de Kynetoterapie Kynetomed din Cluj-Napoca.

Dignosticul clinic si imagistic al leziunilor traumatice ale genunchiului, ca si tratamentul selectiv al acestora, necesita din partea chirurgului/ortopedului o instruire si o experienta indelungata, dar si daruire si pasiune. In Clinica Ortomed Alex Bucur din Cluj-Napoca, pacientii pot profita de experienta indelungata a Doctorului Craciun, acumulata  in cei 30 de ani cit a lucrat la Clinici de prestigiu din Germania si de aplicarea celor mai moderne metode de tratament al leziunilor traumatice  ale genunchiului.

 

Noutăți

Reluarea nucleoplastiei cervicale si lombare cu sonde performante

Una dintre metodele operatorii de succes ale Clinicii Ortomed, este tratamentul Herniilor de Disc cervicale si lombare prin NUCLEOPLASTIE.
Desvoltarea continua a tehnicii, a dus si in domeniul nucleoplastiei la perfectionarea sondelor de radiofregventa , cu imbunatatirea rezultatelor clinice. Sonda LumbalFX(302A3)RF-Plasma este mai eficienta, la temperaturi sub 70 grade, ceeace asigura o protectie marita a tesuturilor adiacente zonei de actiune
Respectand principiile cunoscute in indicatia nucleoplastiei si folosind noile sonde de radiofregventa, clinica a obtinut rezultata bune si foarte bune in 85-90% din cazuri.

Go to top