10 ani de activitate a Clinicii „ORTOMED ALEX BUCUR“

Clinica de ortopedie și chirurgie minim invazivă „Ortomed Alex Bucur“ din Cluj-Napoca, a împlinit de curând zece ani de la deschidere.

Am înființat această Clinică împreună cu regretatul prof. dr. inginer Pompiliu Manea, din dorinţa de a introduce procedee moderne de tratament chirurgical minim invaziv, care să scurteze timpul de recuperare pentru muncă și sport al pacienților. Pentru realizarea acestui deziderat, a fost nevoie de un sediu corespunzător, care a fost pus la dispoziţie de prof. Manea în clădirea Medical Plaza din str. Republicii 65-67 si de o dotare corespunzătoare cu aparatură și instrumentar, necesare noilor forme de tratament chirurgical, fapt realizat în colaborare cu firma SC TEMCO SRL, cu sediul în aceiaşi clădire.

Am dorit să pun la dispoziţia pacienţilor din România experienţa acumulată în cei peste treizeci de ani de activitate desfășurată peste hotare în instituţii medicale de prestigiu din Germania și Elveţia, să contribui, după puterile mele, la îmbunătățirea asistentei medicale din țara de care, sufleteşte, nu m-am despărțit niciodată .

 

În centrul preocupărilor noastre au stat:

  • nucleoplastia, cel mai modern procedeu chirurgical minim invaziv în tratamentul herniei de disc, care realizează o scădere a presiunii intradiscale cu ajutorul unei sonde speciale dublulaser, eliminând astfel durerile prin decomprimarea structurile nervoase de la nivelul coloanei vertebrale; au fost efectuate astfel, primele nucleoplastii cervicale și dorsale din România, prin introducerea combinaţiei dintre nucleoplastie și nucleoctomie în cazurile cu multiple hernii de disc, aflate în diferite stadii de evoluţie. S-au efectuat în aceşti zece ani peste 200 de nucleopastii, cu rezultate bune și foarte bune în 85% din cazuri.
  • ligamentoplastiile asistate artroscopic ale genunchiului precum și extinderea indicaţiei artroscopiei în tratamentul artrozelor.

 

O mare parte a activității Clinicii, s-a desfășurat în cooperare cu Cluburile Sportive din judeţul Cluj și judeţele limitrofe, sportivii cluburilor CFR Cluj, U Cluj, Gloria Bistriţa și Potaissa Turda, care au beneficiat astfel de un tratament specific nevoilor de natură sportivă pe care aceștia le reclamă în permanență. Rezultatele bune ale tratamentelor efectuate, au permis sportivilor o recuperare rapidă și reluarea în timp util a activităților sportive.

  • o deosebită atenţie a fost acordată tratamentului deformaţiilor mâinii și piciorului, alegându-se cu mare grijă metoda chirurgicală adecvată, pentru fiecare caz în parte; rezultatele bune obţinute, ne-au îndeamnat să perfecţionăm tehnica operatorie, să introducem noi metode, cum ar fi: protezarea articulaţiilor mici ale mâinii si piciorului, procedee minim invazive în sutura tendoanelor, în halucele valg (hallux valgus), ca și în poliartrita reumatoidă; practica clinicii de introducere a procedeelor chirurgicale minim invazive, s-a extins la chirurgia vasculară și s-au perfecţionat metodele endoluminale cu laser recurgându-se tot mai rar la metodele clasice invazive;
  • de asemenea ne bucurăm de o creştere semnificativă a numărului și lărgirea spectrului de operaţii aferente specializărilor chirurgie plastică și reparatorie, cu îmbunătațirea remarcabilă a rezultatelor

 

Pe parcursul celor zece ani de activitate la Clinica Ortomed Alex Bucur au fost efectuate:

  • 2166 operaţii, dintre care; peste 430 de artroscopii;
  • peste 180 de ligamentoplastii; 
  • 210 hernii de disc, din care aproximativ 22 cervicale;
  • 160 de operaţii in domeniul chirurgiei vasculare.

 

De asemenea s-au făcut peste 40 de intervenţii chirurgicale ale halucelului valg (hallux valgus), precum și aproximativ 1140 de alte intervenţii chirurgicale aferente specializărilor menţionate.

 

Toate acestea au fost posibile, datorită iscusinței unor medici tineri, foarte bine pregătiți profesional cu o înaltă etică medicală, după cum urmează:

  • Dr. în medicină, Dr. Rareş Opriș, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Oana Hoteiuc, medic specialist de chirurgie vasculară;
  • Dr. în medicină, Valeriu Nicula, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Argentina Vidrașcu, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Bogdan Aldeș, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Radu Cojocaru, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Gabriela Bârlea, medic primar oftalmolog.

 

Clinica mai beneficiază de colaborarea unor personalități consacrate ale medicinii clujene:

  • Dr. în medicină, Voicu Turdean, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Attila Szeplaki, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Ioan Szabo, medic primar neurochirurgie;
  • Dr. în medicină, Horațiu Badiu, medic specialist de  ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Octavian Chira, medic primar de anestezie și terapie intensivă.

 

O atenţie specială a fost acordată tratamentelor ortopedice conservative și, mai ales, tratamentului postoperator și de recuperare, pe care le considerăm extrem de importante în obţinerea unor rezultate bune și durabile. Colaborarea cu cabinetul de fiziokinetoterapie „Kinetomed“ din Cluj-Napoca a adus, mai ales, în cazurile sportivilor de performanță, beneficii reale în recuperarea capacității de efort a acestora.

În viitor, avem în vedere ca printr-un mai bun management și o politică de prețuri adecvată, să asigurăm premisele continuității în calitatea serviciilor și un nivel științific înalt al prestaţiilor medicale, care să consolideze și să mențină prestigiul Clinicii Ortomed Alex Bucur.

În final, menționăm buna colaborare pe care clinica noastră a avut-o cu instituțiile de asigurare: Europe Assitance, Allianz Țiriac precum și Generali Asigurări România.

 

Piciorul plat neglijat, sau tratat incorect, poate genera o serie de complicatii, care, la randul lor, necesita o terapie adecvata.
Piciorul plat decompensat/dureros la adult, face necesara purtarea de sustinatoare plantare elaborate dupa masuratori speciale si adaptate nevoilor pacientului in viata de fiecare zi, dar si pentru sportul practicat de fiecare pacient in parte. Se vor avea in vedere aspectul clinic si radiografic al piciorului, aspectul podiatric cu podograma digitala, Se urmareste sustinerea boltilor plantare, decompresiunea zonelor dureroase in fasciitele plantare, pintenele calcanean.

Fasciita plantara/pintenele calcanean

Suprasolicitarea piciorului plat- mers sau stat in picioare prelungit, duce la aparitia de leziuni secundare, uneori dramatice, cum sunt artrozele intertarsometatarsiene. La inceput apare asa zisa fasciita plantara, adica inflamatia aponeurozei plantare , cu dureri greu de suportat, care obliga pacientul sa sa opreasca si sa se aseze pentru cateva minute. In lipsa unui tratament adecvat, fasciita duce la calcefieri la insertia pe calcaneu, cu aparitia asa numitului “pinten calcanean”, care se poate pune in evidenta prin examen radilogic.

Fasciita plantara si pintenele calcanean necesita un tratament cu antiinflamatoare si suporturi plantare speciale. Dupa 10 zile de tratament antiinflamator, de exemplu cu Ketonal Duo 1 capsula pe zi, se folosesc sustinatoare plantare adecvate cu mentinerea boltilor plantare si degajarea pintenelui calcanean, cum sunt cele de la firma Bauerfeind, numite Proffesionalheel

 

 

Neurinomul intermetatarsian”Morton”

Prabusirea boltei plantare transversale, duce uneori la compresiunea nervilor intermetatarsieni, cu aparitia unor neurinoame dureroase, descrise de Morton –poza- Daca tratamentul conservativ cu sustinatoare plantare adecvate ramane fara rezultat, este necesar tatamentul chirurgical cu extirparea neurinomului.

 

Boala Kohler II si III

Necroza aseptica a capetelor metatarsienilor II si III, se datoreste supraincarcarii capetelor metatarsienilor cu tulburari circulatorii, care duc la necroze aseptice (boala Kohler II sau III, sau la fracturi patologice, numite de “supraincarcare”, sau “de oboseala” a capetelor metatarsienilor II sau III. Atunci cand tratamentul conservativ cu sustinatoare plantare adecvate nu da rezultate, este necesar un tratament chiruergical de rezectie plastica.-poze

 

Halucele rigid

Artroza metatarsofalangiana a halucelui este o reactie de supraincarcare a antepiciorului, care duce treptat la dureri insuportabile la mers. La inceput se poate incerca un tratament conservativ cu suporturi plantare speciale, care scad amplitudinea miscarilor in articulatia bolnava, reducand astfel durerile, nereusind insa decat sa incetineasca evolutia bolii

Tratamentul chirurgical consta in rezectia artroplastica a articulatiei metatarsofalangiene, completata de purtarea de suporturi plantare adecate-globotec redux halux.In cazurile avansate sau recidivate, se procedeaza la implantarea unei proteze speciale.


 

Artroza intertarso si tarso-metatarsiana,

Piciorul plat decompensat si neglijat, se complica cu artroze intertarsiene si tarso-metatarsiene grave, cu suferinte majore si decompensari fregvente, care duc la impotenta functionala grava, greu de tratat. Tratamentul chirurgical este dificil si cu rezultate putin incurajatoare, confectionarea de incaltaminte ortopedica dificila si cu rezultate putin incurajatoare.

 

 

 

 

 

 

Noutăți

Reluarea nucleoplastiei cervicale si lombare cu sonde performante

Una dintre metodele operatorii de succes ale Clinicii Ortomed, este tratamentul Herniilor de Disc cervicale si lombare prin NUCLEOPLASTIE.
Desvoltarea continua a tehnicii, a dus si in domeniul nucleoplastiei la perfectionarea sondelor de radiofregventa , cu imbunatatirea rezultatelor clinice. Sonda LumbalFX(302A3)RF-Plasma este mai eficienta, la temperaturi sub 70 grade, ceeace asigura o protectie marita a tesuturilor adiacente zonei de actiune
Respectand principiile cunoscute in indicatia nucleoplastiei si folosind noile sonde de radiofregventa, clinica a obtinut rezultata bune si foarte bune in 85-90% din cazuri.

Go to top