10 ani de activitate a Clinicii „ORTOMED ALEX BUCUR“

Clinica de ortopedie și chirurgie minim invazivă „Ortomed Alex Bucur“ din Cluj-Napoca, a împlinit de curând zece ani de la deschidere.

Am înființat această Clinică împreună cu regretatul prof. dr. inginer Pompiliu Manea, din dorinţa de a introduce procedee moderne de tratament chirurgical minim invaziv, care să scurteze timpul de recuperare pentru muncă și sport al pacienților. Pentru realizarea acestui deziderat, a fost nevoie de un sediu corespunzător, care a fost pus la dispoziţie de prof. Manea în clădirea Medical Plaza din str. Republicii 65-67 si de o dotare corespunzătoare cu aparatură și instrumentar, necesare noilor forme de tratament chirurgical, fapt realizat în colaborare cu firma SC TEMCO SRL, cu sediul în aceiaşi clădire.

Am dorit să pun la dispoziţia pacienţilor din România experienţa acumulată în cei peste treizeci de ani de activitate desfășurată peste hotare în instituţii medicale de prestigiu din Germania și Elveţia, să contribui, după puterile mele, la îmbunătățirea asistentei medicale din țara de care, sufleteşte, nu m-am despărțit niciodată .

 

În centrul preocupărilor noastre au stat:

  • nucleoplastia, cel mai modern procedeu chirurgical minim invaziv în tratamentul herniei de disc, care realizează o scădere a presiunii intradiscale cu ajutorul unei sonde speciale dublulaser, eliminând astfel durerile prin decomprimarea structurile nervoase de la nivelul coloanei vertebrale; au fost efectuate astfel, primele nucleoplastii cervicale și dorsale din România, prin introducerea combinaţiei dintre nucleoplastie și nucleoctomie în cazurile cu multiple hernii de disc, aflate în diferite stadii de evoluţie. S-au efectuat în aceşti zece ani peste 200 de nucleopastii, cu rezultate bune și foarte bune în 85% din cazuri.
  • ligamentoplastiile asistate artroscopic ale genunchiului precum și extinderea indicaţiei artroscopiei în tratamentul artrozelor.

 

O mare parte a activității Clinicii, s-a desfășurat în cooperare cu Cluburile Sportive din judeţul Cluj și judeţele limitrofe, sportivii cluburilor CFR Cluj, U Cluj, Gloria Bistriţa și Potaissa Turda, care au beneficiat astfel de un tratament specific nevoilor de natură sportivă pe care aceștia le reclamă în permanență. Rezultatele bune ale tratamentelor efectuate, au permis sportivilor o recuperare rapidă și reluarea în timp util a activităților sportive.

  • o deosebită atenţie a fost acordată tratamentului deformaţiilor mâinii și piciorului, alegându-se cu mare grijă metoda chirurgicală adecvată, pentru fiecare caz în parte; rezultatele bune obţinute, ne-au îndeamnat să perfecţionăm tehnica operatorie, să introducem noi metode, cum ar fi: protezarea articulaţiilor mici ale mâinii si piciorului, procedee minim invazive în sutura tendoanelor, în halucele valg (hallux valgus), ca și în poliartrita reumatoidă; practica clinicii de introducere a procedeelor chirurgicale minim invazive, s-a extins la chirurgia vasculară și s-au perfecţionat metodele endoluminale cu laser recurgându-se tot mai rar la metodele clasice invazive;
  • de asemenea ne bucurăm de o creştere semnificativă a numărului și lărgirea spectrului de operaţii aferente specializărilor chirurgie plastică și reparatorie, cu îmbunătațirea remarcabilă a rezultatelor

 

Pe parcursul celor zece ani de activitate la Clinica Ortomed Alex Bucur au fost efectuate:

  • 2166 operaţii, dintre care; peste 430 de artroscopii;
  • peste 180 de ligamentoplastii; 
  • 210 hernii de disc, din care aproximativ 22 cervicale;
  • 160 de operaţii in domeniul chirurgiei vasculare.

 

De asemenea s-au făcut peste 40 de intervenţii chirurgicale ale halucelului valg (hallux valgus), precum și aproximativ 1140 de alte intervenţii chirurgicale aferente specializărilor menţionate.

 

Toate acestea au fost posibile, datorită iscusinței unor medici tineri, foarte bine pregătiți profesional cu o înaltă etică medicală, după cum urmează:

  • Dr. în medicină, Dr. Rareş Opriș, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Oana Hoteiuc, medic specialist de chirurgie vasculară;
  • Dr. în medicină, Valeriu Nicula, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Argentina Vidrașcu, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Bogdan Aldeș, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Radu Cojocaru, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Gabriela Bârlea, medic primar oftalmolog.

 

Clinica mai beneficiază de colaborarea unor personalități consacrate ale medicinii clujene:

  • Dr. în medicină, Voicu Turdean, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Attila Szeplaki, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Ioan Szabo, medic primar neurochirurgie;
  • Dr. în medicină, Horațiu Badiu, medic specialist de  ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Octavian Chira, medic primar de anestezie și terapie intensivă.

 

O atenţie specială a fost acordată tratamentelor ortopedice conservative și, mai ales, tratamentului postoperator și de recuperare, pe care le considerăm extrem de importante în obţinerea unor rezultate bune și durabile. Colaborarea cu cabinetul de fiziokinetoterapie „Kinetomed“ din Cluj-Napoca a adus, mai ales, în cazurile sportivilor de performanță, beneficii reale în recuperarea capacității de efort a acestora.

În viitor, avem în vedere ca printr-un mai bun management și o politică de prețuri adecvată, să asigurăm premisele continuității în calitatea serviciilor și un nivel științific înalt al prestaţiilor medicale, care să consolideze și să mențină prestigiul Clinicii Ortomed Alex Bucur.

În final, menționăm buna colaborare pe care clinica noastră a avut-o cu instituțiile de asigurare: Europe Assitance, Allianz Țiriac precum și Generali Asigurări România.

 

 

Periartrita acuta calcara, sau depunerea de calciu periartiular, este o afectiune acuta, caracterizata prin dureri foarte mari si limitarea miscarilor   umarului. La examenul radiologic, RMN sau CT, se constata prezenta unei depuneri de calciu,unica sau multipla, in tesuturile laxe periumerale (bursa subcromiala, bursa subdeltoidiana,  teaca sinoviala a tendonului lung al muschiului biceps)
Tratamentul  local si general cu medicamente antiinflamatoare este  rareori efficient, cel mai adecvat este nedlingul (spalarea) depunerii calcare . Aceasta se face in sala de operatie, care  trebuie sa fie dotata cu un fluoroscop  (aparat Rx.) si o masa de operatie adecvata.
Procedeul se executa in anestezie locala asistata (cu sedare medicamentoasa), si se efectueaza cu o solutie diluata,de exemplu cu Xilina 0,25%, dupa care se introduce un ac de punctie in focarul calcar sub control radiologic. Se incearca aspirarea continutului calcar, daca aceasta nu reuseste, se spala cu aceeasi solutie anestezica. Daca nici asa nu se obtine o spalare completa, se perforeaza  cu acul de punctie de mai multe ori punga care contine depunerea de calciu. Astfel, continutul se va risipi in tesuturile din jur.

 

Anatomia/scheletul umarului si plasarea acelor de distensie.

 

Pasul urmator este mobilizarea blanda a umarului,completata in zilele urmatoare de gimnastica medicala si cu o medicatie anitinflamatore( de exemplu Ketonal Duo,o capsula pe zi 3-5 zile.
Executata la timp si correct, metoda da rezultate  foarte bune in 90% din cazuri.
In cazurile vechi, unde depunerile calcare sunt osificate/pietrificate, este nevoie de extirpare chirurgicala deschisa. Metoda se aplica in clinica noastra in mod current, cu un success de 85%.

 

Periartrita adeziva sau Capsulita adeziva (frozen schoulder), este blocarea dureroasa a miscarilor umarului care survine dupa o inlamatie cronica a tesuturilor lacse, sau dupa o imoilizare indelungata, necesara in cazul unei fracturi a bratului sau dupa un accident vascular cerebral. Aceasta afectiune extrem de suparatoare, se vindeca de obicei cu tratament conservativ cu gimnastica medicala, care dureaza insa foarte mult, uneori pana la 2 ani si este dureros si dificil. O alternativa care scurteaza mult perioada de tratament este asa numita  Distensie capsulara si subacromiala, metoda introdusa in clinica noastra din anul 2008 si care, urmata de o kynetoterapie adecvata, reda autonomia de miscare a umarului in 4-6 saptamani.

Distensia subacromiala si capsulara se efectueaza in sala de operatie, dotata cu Fluoroscop (C-Arm) ,in anestezie generala.
Dupa desinfectia riguroasa si izolarea sterila a umarului, se  introduce sub control fluoroscopic, un ac de punctie  in spatial subacromial si unul in articulatia umarului. Prin cele doua ace se intrduc sub mare presiune, cate 20 mililitri de solutie de Xilina 0,0175% + 7,7 miligrame Hidrcortizon (de ex.Diprophos). Se face o mobilizare blanda,dar cat se poate de completa a umarului.

Tratamentul postoperator cu antialgice (3-5 zile) si kynetoterapie precoce, care va fi continuata 4-6 saptamani,pana la obtinerea unei mobilitati multumitoare. Pacientul va trebui sa continue gimnastica in regie proprie, pana la disparitia durerilor.
In perioada postoperatorie este inicata purtarea unei orteze SecuTec Omo de la firma Bauerfeind (strada Republicii 65, Cloj-Napoca), care se poate regla in abdoctie de 30 pana la 60 grade,din care se scoate bratul pentru kynetoterapie
Controalele medicale se vor face la 1,3,6 si 12 saptamani, sau de cate ori este nevoie.

Sindromul de  Impingement (ingustarea spatiului subacromial),
este produs de degenerescenta bursei subacromiale si/sau tendinita muschiului supraspinos , de artroze ale articulatiei umarului sau articulaiei acromioclaviculare.El se maniesta prin dureri nocturne si la ridicarea bratului de-asupra capului, si apare mai fregvent in meserii ca zugrav, mecanic auto,sau la sportivi care practica hanbal, baschetbal, aruncare sulitei sau a greutatilor, bodybilding, acolo unde umarul este suprasolicitat.

Diagnosticul  se pune prin examenul clinic si prin  radiografie sau RMN

Tratamentul poate fi conservativ in fazele initiale si consta in kynetoterapie, medicamente antiinflamatoare, eventual injctii subacromiale cu hidrocortizon ( de exemplu Diprophos 15 miligrame diluat in 10 mililitri de Xilina 1%). Daca aceste aplicatii raman fara rezultat, este nevoie de un

Tratament chirurgical, care se efectueaza in general minim invaziv prin artroscopie. El consta in rezectia bursei subacromiale sclerozate si a unei parti din acrmion (acromioplastie), scopul fiind largirea spatiului subacromial.

Tratamentul postoperator  este similar cu cel din distensia subacrumiala.

 

Leziunil traumatice ale umarului

Sunt produse mai ales prin luxattii si intereseaza  limbusul glenoidian, manseta rotatorie, tenonul lung al bicepsului,sau capsula articulara.

Daca dupa un tratament corect al luxatiilor de umar ( imobilizare  pentru 3 sapamani,de preferat intr-o orteza SecuTecOmo, intr-o pozitie de abductie de 30 grade, urmata de o kyntoterapie adecvata), raman dureri si tulburari functionale, iar la examinarea RMN se stabilesc leziuni remanente ale componentelor articulare, este nevoie de o interventie artroscopca.

 

Leziunile limbusului glenoidian.

Aceasta structura cartilaginoasa,este asemanatoare cu meniscurile din articulatia genunchiului, avand rolul de a mari suprafata glenoidului. Ruptura lui,impreuna cu insuficienta capsulei articulare, rupte prin luxatie, duce la aparitia luxatiilor recidivante, extrem de suparatoare. Tratamentul artroscopic consta in coaserea lui, rareori eficienta, sau rezectia lui, combinata cu un procedeu de stabilizare a articulatiei. Vom reveni cu amanunte si imagini in capitolul artroscopia de umar.

 

Lziunile mansetei rotatorii

Sunt de diverse grade si se produc mai ales in cadrul luxatiilor de umar.
Asa zisa manseta rotatorie (rotator cuf) este formata din tendoanele mai multor muschi (spraspinos, infraspios, subscapular si rotundul mic) si are rolul de a stabiliza articulatia umarului, realizand si miscarile de rotatie ale capului umeral.

 

Manseta rotatorie                                Ruptura supraspinosului

 

In afectiunile degenerative ale tendoanelor ce compun manseta rotatorie,pot aparea rupturi in cadrul unor traumatisme minore, sa suprasolicitari ale umarului.

Tratamentul este de regula artroscopic, reconstructia deschisa fiind totusi necesara in rupturile mari, cu retractia importanta a muschiului, sau in cele pe fond degenerativ, unde este nevoie uneori de o reconstructive plastica.

Sutura (coaserea) mansetei rotatorii, executata artroscopic sau microchirurgical, se face cu fire speciale, prevazute cu ancore care se introduc in os (capul umeral), cu ajutorul carora se trage si se fixeaza tendonul rupt

 

Sutura mansetei rotatorii

 

 

Noutăți

Reluarea nucleoplastiei cervicale si lombare cu sonde performante

Una dintre metodele operatorii de succes ale Clinicii Ortomed, este tratamentul Herniilor de Disc cervicale si lombare prin NUCLEOPLASTIE.
Desvoltarea continua a tehnicii, a dus si in domeniul nucleoplastiei la perfectionarea sondelor de radiofregventa , cu imbunatatirea rezultatelor clinice. Sonda LumbalFX(302A3)RF-Plasma este mai eficienta, la temperaturi sub 70 grade, ceeace asigura o protectie marita a tesuturilor adiacente zonei de actiune
Respectand principiile cunoscute in indicatia nucleoplastiei si folosind noile sonde de radiofregventa, clinica a obtinut rezultata bune si foarte bune in 85-90% din cazuri.

Go to top